In general, elementele de aliere exercita influente asupra otelurilor din care fac parte dupa cum urmeaza:
Cromul – mareste caracteristicile mecanice si rezistenta la uzura, creste stabilitatea chimica si termica, mareste predispozitia otelurilor la fragilitate termica si le inrautateste intrucatva sudabilitatea.
Nichelul – imbunatateste rezistenta mecanica, mareste plasticitatea si maleabilitatea otelului.
Favorizeaza formarea unei structuri fine si este prezent in toate otelurile austenitice. Mareste rezistenta la coroziune, influenta sa fiind intarita de prezenta cromului.
Manganul – mareste caracteristicile de rezistenta ale otelului, contribuind la stabilizarea structurii austenitice. In procent de 10-15% confera otelului rezistenta la soc si eroziune. Scade plasticitatea si influenteaza structura in sensul cresterii grauntelui.
Molibdenul – contribuie la cresterea rezistentei mecanice si pastrarea acesteia la temperaturi inalte, precum si la obtinerea unei structuri fine si uniforme. Ridica limita de fluaj a otelurilor, micsorand in acelasi timp predispozitia otelurilor cu crom catre fragilitate termica.
Siliciul – mareste stabilitatea otelului la coroziune si la temperaturi inalte, scazand insa plasticitatea.
Titanul si Niobiul – stabilizeaza structura austenitica a otelurilor cu Cr si Ni, prevenind coroziunea intercristalina a acestora.
Wolframul – mareste duritatea otelului.
Vanadiul – imbunatateste sudabilitatea si plasticitatea, marind rezistenta otelurilor la coroziunea hidrogenului.